După 6 ani de existenţă PES activists România devine o organizaţie recunoscută ca şi structură instituţionalizată în PSD prin noile schimbări aduse la statutul PSD de ultimul Congres.

Astfel PSD recunoaşte protocolul semnat la nivel european prin care PES activists are un statut propriu şi o formă de organizare specifică tuturor structurilor politice.

Dorinţa activiştilor PES a fost să obţină un nivel de recunoaştere similar cu cel al ISD şi a reuşit:
– recunoaşterea importanţei noastre pentru PSD şi a statutul nostru
– asumarea de către PSD a susţinerii PES activists România, a acţiunilor şi activităţilor sale
– menţinerea unei independenţe organizaţionale a PES activists România dar integrarea în structurile partidului atât la nivel central cât şi teritorial (a organizaţiilor locale)

Vestea a fost bine primită de liderii europeni ai PES. Prezent la Bucureşti, preşedintele Partidului Socialiştilor Europeni, Sergei Stanishev, a lăudat intrarea PES activists România în statutul PSD rezervând finalul discursului său ţinut în faţa celor 5000 de delegaţi PSD de la Congres pentru a menţiona importanta activiştilor PES în comunicarea între partidele de stânga europene şi viitoarea campanie pentru alegerile europarlamentare.

Noul articol din statut:
„PSD susţine şi colaborează cu PES activists România pe plan central şi teritorial în vederea realizării de acţiuni şi proiecte comune”.

În statutul PSD mai există: „Membrii PSD au dreptul să devină activişti ai Partidului Socialiştilor Europeni (PES)”

Acordul european privind statutul PES activists România în PSD: Operating Rules for PES activists
Adopted by the PES Presidency on 18th February 2013.

poza Congres PSD

Congres 3

Congres 2

Congres 1

HAIDEȚI SĂ LUCRĂM ÎMPREUNĂ!activists@pes.ro

www.pes.ro, 2019 © All Rights Reserved PES activists România