Senatorul PSD Liviu Pop a fost primul maramureșean care a semnat petiția “România cere Schengen”, inițiată de PES Activists România, campanie la care s-a alăturat şi Organizaţia PES Activists Maramureş. Potrivit senatorului Liviu Pop, aderarea României la spațiul Schengen rămâne unul dintre principalele obiective politice, economice și sociale ale Guvernului din care face parte. Totodată, Liviu Pop a subliniat că țara noastră a îndeplinit toate condițiile și obiectivele asumate pentru intrarea în Schengen.

“Atât în calitate de senator cât și în cea de ministru delegat pentru Dialog Social, îmi reafirm convingerea că România a demonstrat în ultimii ani că merită să facă parte din Schengen, că reformele din Justiție au fost serioase, iar în acest moment nu cred că există argumente care să amâne aderarea la Schengen”, a declarat Liviu Pop. În acest context, senatorul PSD de Maramureș a atras atenția asupra faptului că refuzul statelor membre de a susține intrarea României în Schengen este o formă de discriminare, iar aceasta trebuie să înceteze.

“Doar uniți putem fi puternici, doar uniți putem reprezenta o voce puternică la nivelul Europei”, a conschis Liviu Pop.

HAIDEȚI SĂ LUCRĂM ÎMPREUNĂ!activists@pes.ro

www.pes.ro, 2019 © All Rights Reserved PES activists România