La Congresul PSD, organizația PES activists România este recunoscută în statutul PSD atât la nivelul central, cât și la cel al organizațiilor locale. Astfel, după ani de așteptate și sute de proiecte și inițiative, dorința activiștilor PES, de a obține o recunoaștere oficială a devenit realitate, măsură prin care, practic, pentru prima dată în istoria României, apare o structură în interiorul unui partid dedicată politicii și dezbaterii pe teme europene. „Rolul nostru a fost mereu de a dezvolta dezbateri pe teme europene, cooperarea cu celelalte formațiuni de stânga din Europa, dar și o apropiere de societatea civilă de stânga. Prin aceste modificări, începând de săptămâna aceasta, organizația PES activists România are o contribuție la deciziile luate în interiorul PSD.” a declarat Victor Negrescu-președintele PES activists România.
Vestea a fost bine primită de liderii europeni ai Partidului Socialiştilor Europeni, iar preşedintele Sergei Stanishev, a salutat intrarea PES activists România în statutul PSD şi a menţionat importanța activiştilor PES în comunicarea între partidele de stânga europene şi viitoarea campanie pentru alegerile europarlamentare.

HAIDEȚI SĂ LUCRĂM ÎMPREUNĂ!activists@pes.ro

www.pes.ro, 2019 © All Rights Reserved PES activists România