În perioada 15-19 noiembrie PES activists România împreună cu colegi din 6 țări europene, membri ai Partidului Socialiștilor Europeni (Party of European Socialists) au arătat că Stânga Românească este respectată în Europa.

Aceștia, împreună cu europarlamentarul Victor Negrescu, coordonatorul PES activists România, au participat activ la campania electorală pentru alegerile parlamentare. 14 județe și mai mult de 2000 de kilometri parcurși unde, alături de echipele județene ale PES activists România au sprijinit candidații și organizațiile PSD. Invații au promis susținere necondiționată pentru România din pozițiile sociale sau politice pe care le ocupă în țara lor. Toți cei implicați au muncit cot la cot, demonstrând că marea echipă a Stângii nu cunoaște diferențe sau limite, indiferent de locul în care se află membrii ei.

Prin acest demers, realizat cu succes, echipa a arătat că #PEScredeînRomânia

HAIDEȚI SĂ LUCRĂM ÎMPREUNĂ!activists@pes.ro

www.pes.ro, 2019 © All Rights Reserved PES activists România