Campania „Zâmbetul de Sărbători” ediția 2015

Campania zambetul de sarbatori organizată de PES activists România a adus zâmbetele și bucuria în sufletele a sute de copii și familii cu posibilități reduse din toată țară. Campania, organizată pentru cel de-al doilea an consecutiv, este mai mult decât o acțiune socială deoarece voluntarii discută și interacționează cu copii în jurul bradului de Crăciun pe care îl și îmbodobesc împreună. Fiind alături de aceste familii cu posibilități reduse, activiștii PES și voluntarii implicați în acțiune caută astfel să le ofere sprijin și speranță acestor copii pe care din păcate societatea de multe ori îi uită.

Ideea a rămas aceeași, dar  schimbarea de anul ăsta a constat în provocările lansate de activiștii PES mai multor personalități publice de pe plan local și național de a face acțiuni similare pentru alți copii cu posibilități reduse. Zeci de persoane publice și oficialități s-au alăturat în acest sens campaniei care a reușit să aducă fericirea pentru sute de copii din toată țara.“Anul trecut am adus zâmbetul la peste 500 de copii și ne bucurăm că anul acesta am reușit să extindem și mai mult acțiunea. Trebuie să le mulțumim în acest sens tuturor activiștilor PES, voluntarilor și persoanelor care au răspuns provocărilor noastre de a fi alături de cei cu posibilități reduse. Suntem fericiți că am reușit prin rețelele sociale și prin presă să difuzăm mesajul nostru și că provocările noastre au permis și altor copii să beneficieze de un Crăciun mai fericit. Prin campania noastră încercăm în primul rând să oferim o speranță acestor copii și de aceea încercăm ca dincolo de sărbători să venim în sprijinul acestor familii” a explicat președintele PES activists România, Victor Negrescu.

HAIDEȚI SĂ LUCRĂM ÎMPREUNĂ!activists@pes.ro

www.pes.ro, 2019 © All Rights Reserved PES activists România