PSE îşi caută în prezent o nouă identitate politică. Într-o nouă Europă închegată politic rolul familiilor politice europene va creşte natural, noua politică fiind  o colaborare de succes între factorii politici naţionali şi cei unionali. Românii ca şi restul habitanţilor europeni trebuie să înţeleagă că fără o Europă puternică, unită în plan economic dar mai ales politic şi sperăm în câţiva ani militar, nu putem rezista economic unor economii uriaşe cum sunt cele ale SUA, Japonia sau China…

Este rolul nostru ca reprezentanţi ai stângii europene, prin lexis şi praxis să familiarizăm cetăţenii cu diversitatea valorilor şi tradiţilor europene, explicându-le că tradiţia o putem pierde izolând-o de piaţă când o putem consolida prin includerea ei în patrimoniul european.

În ultimul an, organizaţia judeţeană PES Activists Cluj a urmărit printr-o serie de dezbateri să se ralieze bunului simţ unional. Am decis nu să facem „o nouă politică” ci doar să diminuăm populismul în discursul politic, în cotidian şi să consolidăm legătura cu Europa prin frăţii politice cu organizaţii locale, din Italia, Belgia.

Dragi colegi, promotor a unei politici sănătoase, colegul şi preşedintele Adrian Avarvarei împreună cu colectivul PES au înţeles inutilitatea dezbaterilor sterile, lipsite de conţinut. De astăzi, Adrian va lipsi formal din asocierea noastră de idei, dar informal sperăm că va rămâne alături de noi.

Continuând politica începută în 2010, PES Cluj îşi propune dezvoltarea politicilor europene pe specificul românesc, fiind conştienţi de imperativele sociale a unei dezvoltări durabile. Politica noastră se va baza pe 4 piloni ai unei dezvoltări naturale: creştere economică, protecţie socială, protecţia mediului şi identitate culturală. PES Cluj va încerca să armonizeze cele două identităţi politice, cea cosmopolită europeană şi tradiţia social-democrată românească întorcându-ne doctrinar la izvoarele acestor tradiţii şi acţionând cotidian (social-economic) în paralel cu nevoile cetăţeanului.

Ne propunem să fim aproape de societatea civilă (în România asociaţile civice au avut mereu tente de dreapta – prin reflexiile anti-comuniste) încercând să o trezim din letargia socială. Ne propunem să „propovâduim” umanismul, solidaritatea, cetăţenia angajată şi responsabilitatea.

În urma retragerii colegului Adrian, munca începută va fi continuată de echipa, Horia Nasra (Presedinte PES Cluj), Adrian Cadar (Secretar General PES Cluj) şi restul colectivului judeţean. Fostele atribuţii ale actualul secretar vor fi preluate de Iuoras Cristian.

Horia Nasra, Adrian Cadar

Cluj, 06.08.2010

HAIDEȚI SĂ LUCRĂM ÎMPREUNĂ!activists@pes.ro

www.pes.ro, 2019 © All Rights Reserved PES activists România