Peste 80 de activişti PES din toată ţara au participat la Budapesta la Congresul Partidului Socialiştilor Europeni, având astfel ocazia de a asista la realegerea preşedintelui Partidului Socialiştilor Europeni – Sergei Stanishev, dar şi a echipei de conducere a PES formată din patru vicepreşedinţi regionali, un secretar general şi un trezorier.
Preşedintele PES activists România, în cadrul conferinţei la care a vorbit, a menţionat nevoia de a schimba modul de a face politică prin acţiuni concrete, mai multă sinceritate şi mai multă apropiere de cetăţeni, o Europă mai aproape de oameni, vizibilă nu doar în marile capitale europene, pe care orice persoană din România să o poată înţelege.
„Cu ocazia acestui eveniment s-a reiterat importanţa familiei politice social democrate la nivel european şi aportul adus de Partidul Socialiştilor Europeni în dezvoltarea partidelor de stânga din Europa. PES activists România a fost lăudată din nou pentru prezenţa numeroasă la eveniment dar şi pentru faptul că a devenit principala organizaţie de acest tip din Europa. De altfel, peste jumătate din cei 17 delegaţi ai PSD la Congresul PES au fost activişti PES lucru care confirmă importanţa structurii noastre la nivelul stângii româneşti. Ne bucurăm că l-am susţinut pe Sergei Stanishev încă de la început şi că în fruntea PES rămâne un prieten al României şi un om care înţelege nevoia ca împreună că construim o Europă pentru toţi cetăţenii săi” a declarat europarlamentarul Victor Negrescu.