Vizita coordonatorului PES activists România în SUA a fost pe cât de interesantă, pe atât de bogată în informații pe care le-am putea utiliza, cu succes, în viitoarele noastre campanii.

Acesta a discutat cu unii din cei mai buni specialiști în comunicare online, responsabili de campaniile digitale a mai multor candidați democrați printre care, evident, cele două prezidențiale ale lui Barack Obama, iar sfaturile primite pentru o bună comunicare online au fost urmatoarele: autenticitate, semnificație și utilitate.

Victor Negrescu a avut întâlnire cu unul din cele mai importante sindicate americane Teamsters despre TTIP, inegalitatea socială și protecția salariaților, unde a avut o discuție directă care demonstrează ceea ce arată și rezultatele alegerilor primare din New Hampshire (Statele Unite): este timpul pentru autenticitate în politică!

În Florida, au avut loc discuții cu liderii Partidului Democrat, întâlnire cu echipa de campanie a lui Bernie Sanders și un moment plăcut în Senat când prezența delegației a fost menționată în plen (evident și România).

Dacă astăzi în Statele Unite poți afla rezultatul alegerilor în 40 de minute iar peste jumătate din populație votează prin corespondență, atunci, se poate și la noi dacă există voință. Decidenții politici trebuie să facă totul pentru a garanta accesul oamenilor la procesul electoral și la mecanismele democratice chiar, și mai ales, când aceștia nu au opinii similare.” a declarat Victor Negrescu.

HAIDEȚI SĂ LUCRĂM ÎMPREUNĂ!activists@pes.ro

www.pes.ro, 2019 © All Rights Reserved PES activists România