Organizaţia municipală a Partidului Social Democrat are un nou preşedinte. După ce fostul lider Ovidiu Mureşan şi-a dat demisia, funcţia a fost preluată interimar de Liviu Sabău.

 

Anunţul a fost făcut marţi, de preşedintele PSD Bihor, Ioan Mang, într-o conferinţă de presă. Mang a spus că Sabău nu are o misiune uşoară, dat fiind că „900 de membri din cei 1.200 ai PSD Oradea se plâng că nu sunt implicaţi în activităţi”.

Membru PSD din anul 2000, Liviu Sabău (33 de ani) este de profesie economist şi în ultimii cinci ani s-a aflat la conducerea organizaţiei de tineret din PSD Bihor. Noul lider PSD Oradea va ocupa această funcţie până la organizarea de alegeri în întreaga filială.

După cum se ştie, Ovidiu Mureşan şi-a dat demisia de la conducerea PSD Oradea vinerea trecută. Înlocuit de aliaţii PNL-UDMR din funcţia de viceprimar al municipiului, Mureşan s-a angajat director comercial la Compania de Apă Oradea. Gestul său a fost interpretat în PSD ca o subordonare primarului liberal Ilie Bolojan, motiv pentru care Mang i-a şi cerut demisia.

Bodog, dezamăgit de Mureşan

Şi senatorul PSD Florian Bodog l-a criticat public pe Mureşan, printr-o postare pe blogul personal făcută marţi. „Poate că din punct de vedere personal, se pot găsi argumente care să facă o astfel de mişcare acceptabilă. Din punct de vedere moral şi politic însă, mi se pare un gest inacceptabil. Ca lider politic, a pune interesul personal deasupra celui al organizaţiei pe care ai condus-o mi se pare descalificant. Şi asta în condiţiile în care fără sprijinul PSD nici nu ar fi îndrăznit să viseze la funcţii de conducere în administraţia publică”, a scris Bodog.

Totodată, senatorul a precizat că aşteaptă o demonstraţie de decenţă din partea lui Mureşan, care ar trebui să le ceară scuze membrilor PSD Oradea.

„În urma evenimentelor recente, PSD Oradea este, astăzi, o organizaţie izolată, comunicarea cu celelalte partide politice din plan local fiind blocată, iar acest lucru nu poate afecta decât negativ calitatea dialogului democratic. Tocmai de aceea, PSD Oradea are nevoie de o conducere nouă şi de un lider consensual, care cu diplomaţie să aşeze lucrurile în ordine şi care să motiveze militanţii partiduluipentru a-i pune pe toţi în valoare”, a spus Bodog.

HAIDEȚI SĂ LUCRĂM ÎMPREUNĂ!activists@pes.ro

www.pes.ro, 2019 © All Rights Reserved PES activists România